ODISEEA CUVANTULUI

Limbajul reprezinta mai mult decat o descoperire intamplatoare in istoria cunoasterii de sine a omului. Omul se ridica deasupra regnului animal prin verticalitatea privirii si subtilitatea inteligentei. Adam primeste darul limbajului inainte de plasmuirea Evei ca „ajutor“. Fara a fi pus in relatie cu lumea vie a multiplicitatii, Adam n-ar fi avut probabil nevoie de limbaj pentru a-L chema pe D-zeu. Dialogul lui Adam cu Dumnezeu s-a putut realiza in absenta unei vocalizari explicite a gandului, intr-o pasivitate fundamentala care evita neintelegerea specifica oricarui act de comunicare. Mult mai departe pe scala ierarhica a cunoasterii, rostirea cuvintelor se adecveaza exigentei fundamentale a frumusetii, intiparita in randuiala creatiei. Prin urmare, dimensiunea strict utilitarista a limbajului trebuie dublata de experienta poetica, plina de savoare.